Proiect- Românii ar putea primi concediu plătit pentru burnout

Românii ar putea primi concediu plătit pentru burnout. Ce prevede proiectul de lege
Angajații din România ar putea beneficia de concediu plătit pentru epuizare profesională. Măsura este prevăzută într-un proiect de lege depus în Parlament la finalul anului trecut, la inițiativa Ministrului Economiei Irineu Darău. Inițiativa urmărește prevenirea burnout-ului și introduce obligații clare pentru angajatori. Potrivit proiectului, epuizarea profesională este definită ca un fenomen legat exclusiv de activitatea profesională, nu ca o afecțiune medicală. „Epuizarea profesională se referă exclusiv la fenomene apărute în context ocupațional (…) fără a constitui o afecțiune medicală”, se arată în proiectul de lege.
În expunerea de motive, inițiatorii arată că, în prezent, legislația muncii din România nu reglementează distinct epuizarea profesională. Deși Legea privind securitatea și sănătatea în muncă stabilește obligații generale pentru angajatori, riscurile psihosociale nu sunt abordate clar, iar burnout-ul nu este definit, monitorizat sau prevenit în mod formal. „În lipsa unui cadru legal care să reglementeze explicit fenomenul, măsurile de prevenire depind exclusiv de inițiative voluntare ale angajatorilor”, potrivit documentului citat. Proiectul de lege introduce obligații concrete pentru angajatori. Aceștia vor fi obligați să își informeze anual salariații cu privire la riscurile de epuizare profesională și să includă riscurile psihosociale în evaluarea generală a riscurilor la nivelul companiei. Pentru firmele cu peste 50 de angajați, obligațiile devin mai ample. Acestea vor trebui să realizeze evaluări specifice ale riscurilor psihosociale, să elaboreze anual un plan de prevenire a burnout-ului și să creeze un mecanism intern, confidențial, prin care angajații pot semnala situațiile de suprasolicitare, fără teama de sancțiuni sau represalii. „Angajatorii pot institui un număr anual de zile lucrătoare de concediu plătit pentru refacere profesională, ce pot fi acordate la cerere, fără justificări medicale”. Pe lângă posibilitatea concediului de refacere, salariații ar primi dreptul de a semnala riscurile de burnout fără consecințe negative și de a solicita o discuție formală cu angajatorul despre volumul de muncă sau reorganizarea sarcinilor. Legea prevede explicit că astfel de solicitări nu pot atrage sancțiuni disciplinare sau alte efecte negative asupra raportului de muncă. De asemenea, angajații pot avea acces, în mod voluntar, la forme de sprijin psiho-emoțional profesional, inclusiv consiliere psihologică, costurile putând fi suportate parțial sau integral de angajator. Dacă proiectul trece de Parlament, Ministerul Muncii va avea la dispoziție 180 de zile pentru a elabora un ghid național de prevenire a epuizării profesionale, instrumente de autoevaluare a riscurilor psihosociale și orientări metodologice pentru sprijinul psiho-emoțional. Angajatorii vor avea apoi 12 luni la dispoziție pentru a se conforma noilor prevederi, iar legea va intra în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Citește și-
https://city-fm.ro/2026/01/05/cnair-scoate-la-concesiune-mai-multe-spatii-de-servicii-de-pe-autostrazile-din-tara/
Dacă a fost interesant articolul trimite-l si prietenilor tai .
Ne poți asculta pe
98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia
sau de oriunde în lume pe
https://city-fm.ro/live-city-fm/
#muzica #stiri #stirilocale
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0775517717 sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com
Citește și

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat o procedură de licitație pentru concesionarea...
- Alba Iulia: 107.2 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Sibiu: 98.3 MHz
Știri

Doar câțiva români cheltuiesc mai mult de Valentine’s Day și Dragobete

Revizia tehnică periodică în 2026: ce verificări trebuie să faci pentru siguranța mașinii

O nouă perioadă de vacanță pentru școlari, stabilită de inspectorate

Finanțări de 17,35 milioane euro pentru gospodăriile vulnerabile din Alba
Stiri nationale

Revizia tehnică periodică în 2026: ce verificări trebuie să faci pentru siguranța mașinii

Alarmă în sistemul medical: mortalitatea infantilă a crescut în România

O nouă ediție de titluri de stat Fidelis începe vineri, 6 februarie. Dobânzi avantajoase la emisiunile în lei și euro
Ministerul Finanţelor va derula, din 6 februarie, o nouă ediţie a programului de titluri de stat Fidelis, cu dobânzi între 6%,...

Peste 31.000 de locuri de muncă disponibile în România
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă are în evidenţe 31.861 de locuri de muncă disponibile la nivel naţional...
