Alarmă în sistemul medical: mortalitatea infantilă a crescut în România

Rata mortalității infantile a crescut semnificativ în România în anul 2024, ajungând la 6,6 decese la mia de copii născuți vii, potrivit datelor definitive ale Institutului Național de Statistică (INS). În 2023, indicatorul era de 5,6 la mie, iar nivelul înregistrat anul trecut reprezintă cel mai ridicat din ultimul deceniu, scrie Mediafax.
După o tendință descendentă începută în 2016, când rata mortalității infantile era de 6,8 la mie, România revine astfel pe un trend îngrijorător. Organizația Salvați Copiii România atrage atenția asupra diferențelor majore existente între județe.
La nivel național, județul Mureș a înregistrat în 2024 cea mai mare rată a mortalității la copiii cu vârsta sub un an – 13 decese la mia de născuți vii, de aproape patru ori mai mare decât în Municipiul București, unde rata a fost de 3,3 la mie. Situații alarmante se regăsesc și în județele Ialomița (12,7) și Suceava (10,7).
Harta națională a mortalității infantile arată că supraviețuirea nou-născuților prematur sau cu afecțiuni medicale complexe depinde în mod direct de dotarea maternităților, de distanța până la unitățile medicale și de accesul gravidelor și mamelor la servicii medicale specializate.
România continuă astfel să se afle printre statele cu cele mai ridicate rate ale mortalității infantile din Uniunea Europeană, cu 6,6 decese la 1.000 de nașteri vii, față de media UE de 3,3 decese.
O altă problemă majoră este reprezentată de cauzele deceselor. Din totalul de 952 de decese infantile înregistrate în 2024, 220 au fost provocate de boli ale aparatului respirator, 208 de anomalii cromozomiale și malformații congenitale, iar 33 de boli infecțioase și parazitare. Specialiștii subliniază că o parte semnificativă dintre aceste cauze ar putea fi prevenite prin acces rapid și constant la servicii medicale pentru gravide și nou-născuți.
Județele cu cea mai mică rată a mortalității infantile în 2024 au fost:
- Municipiul București – 3,30 la mie
- Olt – 3,40
- Ilfov – 4,00
- Tulcea – 4,20
- Teleorman – 4,60
La polul opus, județele cu cele mai ridicate valori sunt:
- Mureș – 13,00
- Ialomița – 12,70
- Suceava – 10,70
- Satu Mare – 9,90
- Botoșani – 9,80
În acest context, Salvați Copiii România anunță că a primit solicitări de sprijin din partea a 35 de unități medicale, care au nevoie urgentă de aparatură medicală performantă în anul 2026, precum și de lucrări de modernizare și renovare. Medicii solicită dotarea cu mese de resuscitare, incubatoare, pulsoximetre, lămpi de fototerapie și ventilatoare de suport respirator, costurile totale fiind estimate la peste 3 milioane de euro.
- Alba Iulia: 107.2 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Sibiu: 98.3 MHz
Știri

Doar câțiva români cheltuiesc mai mult de Valentine’s Day și Dragobete

Revizia tehnică periodică în 2026: ce verificări trebuie să faci pentru siguranța mașinii

O nouă perioadă de vacanță pentru școlari, stabilită de inspectorate

Finanțări de 17,35 milioane euro pentru gospodăriile vulnerabile din Alba
Stiri nationale

Revizia tehnică periodică în 2026: ce verificări trebuie să faci pentru siguranța mașinii

O nouă ediție de titluri de stat Fidelis începe vineri, 6 februarie. Dobânzi avantajoase la emisiunile în lei și euro
Ministerul Finanţelor va derula, din 6 februarie, o nouă ediţie a programului de titluri de stat Fidelis, cu dobânzi între 6%,...

Peste 31.000 de locuri de muncă disponibile în România
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă are în evidenţe 31.861 de locuri de muncă disponibile la nivel naţional...

Gheorghe Hagi împlinește astăzi 61 de ani
ostul căpitan şi selecţioner al echipei naţionale a României, Gheorghe Hagi, considerat "Regele" fotbalului românesc, împlineşte...
