City FM Logo

Grevă în Învățământ, în martie sau iunie

Educatie-greva-1

Profesorii și angajații din Învățământ sunt consultați printr-un chestionar cu privire la momentul oportun pentru declanșarea unei greve, în luna martie, în perioada simulărilor examenelor naționale, și/sau în luna iunie, înainte de încheierea situației școlare. Demersul aparține principalelor federații sindicale și vizează nemulțumirile legate de măsurile de austeritate din sistemul educațional.

Potrivit Edupedu.ro, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au transmis în unitățile de învățământ un chestionar adresat personalului didactic și nedidactic. Documentul urmărește evaluarea disponibilității pentru declanșarea unei greve, în contextul modificărilor recente din Educație.

Este important pentru noi să știm care sunt formele de protest pe care le susțineți. Vă rugăm ca acest chestionar să fie completat de către toti membrii de sindicat, cu maximă responsabilitate și sinceritate. Opinia dumneavoastră este esențială pentru fundamentarea unei strategii sindicale realiste și eficiente, pe termen scurt și mediu, având în vedere problemele grave cu care se confruntă sistemul de învățământ și salariații acestuia, în contextul măsurilor anti-educație („de austeritate”) impuse de Guvernul Bolojan”, se arată în documentul sindicatelor.

Concret, una dintre întrebările din chestionar este următoarea: Care considerați că este momentul oportun pentru declanşarea unei greve?

  • Martie 2026 / în perioada simulărilor examenelor naţionale
  • lunie 2026 / înainte de încheierea situației şcolare
  • Şi martie 2026, şi iunie 2026

Nemulțumirile profesorilor sunt legate, în principal, de creșterea normei didactice de predare cu aproximativ două ore, măsură intrată în vigoare din toamna anului trecut prin Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”. Actul normativ modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Alte măsuri contestate de sindicate includ mărirea numărului de elevi în clasă, reducerea tarifului pentru plata cu ora și comasarea unităților de învățământ. Reprezentanții angajaților din Educație susțin că aceste decizii afectează calitatea actului educațional și condițiile de muncă. Conform documentului transmis în școli, chestionarul poate fi completat până la data de 28 ianuarie 2026, urmând ca rezultatele să stea la baza deciziilor sindicale privind eventuale acțiuni de protest.

Citește și:

https://city-fm.ro/2026/01/15/guvernul-prelungeste-cu-12-luni-accesul-la-ingrijiri-paliative-din-pachetul-de-baza/

Dacă a fost interesant articolul trimite-l si prietenilor tai .

Ne poți asculta pe

98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia

sau de oriunde în lume pe

https://city-fm.ro/live-city-fm/

#muzica #stiri #stirilocale

Nu uita!

Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0775517717 sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com

Citește și

Ascultă RADIO CITY FM
  • Alba Iulia: 107.2 MHz
  • Mediaș: 88.1 MHz
  • Sibiu: 98.3 MHz
LIVEUrmărește-ne: