Câți urși sunt în România? Studiu genetic anunță cifrele oficiale

Studiu genetic fără precedent: România are între 10.657 și 12.787 de urși bruni. Ministerul Mediului anunță zonarea națională a speciei Ministerul Mediului a prezentat vineri, la Brașov, rezultatele finale ale celui mai amplu studiu genetic realizat vreodată asupra populației de urs brun din România. Investigația, parte a planului național de acțiune pentru conservarea speciei, introduce pentru prima dată o bază științifică solidă pentru monitorizarea și gestionarea ursului la nivel național. Potrivit ministerului, analiza a aproximativ 24.000 de probe colectate din toată țara a permis estimarea populației într-un scenariu conservator, aceasta fiind cuprinsă între 10.657 și 12.787 de exemplare. „Acest studiu nu este un exercițiu academic și nici un instrument pentru decizii extreme. Este, în primul rând, un instrument de management responsabil, echilibrat, care ne permite să protejăm oamenii, să prevenim conflictele și, în același timp, să conservăm o specie importantă pentru România”, a declarat ministra Mediului, Diana Buzoianu. Zonare națională în patru categorii Pe baza rezultatelor, specialiștii au realizat în premieră zonarea managementului populației de urs, împărțind teritoriul în patru categorii:
- Zone cheie pentru conservare
- Zone de management al conflictelor
- Zone de management durabil
- Zone marginale
Clasificarea s-a făcut ținând cont de datele genetice, distribuția habitatelor și istoricul incidentelor om–urs. Măsuri de prevenire a conflictelor Ministerul anunță că proiectul include și componente concrete de prevenție. Peste 1.100 de sisteme electrice de protecție au fost instalate pentru protejarea animalelor domestice, culturilor agricole și bunurilor materiale, în zonele cu risc ridicat. Conform legislației în vigoare, autoritățile locale pot interveni până la împușcare în cazul urșilor care pătrund în localități, iar persoanele care hrănesc animalele sălbatice riscă amenzi considerabile. Noul studiu genetic va sta la baza strategiilor publice din următorii ani, oferind autorităților instrumente moderne pentru un management eficient și responsabil al celei mai ample populații de urs brun din Uniunea Europeană.
- Alba Iulia: 107.2 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Sibiu: 98.3 MHz
Știri

Doar câțiva români cheltuiesc mai mult de Valentine’s Day și Dragobete

Revizia tehnică periodică în 2026: ce verificări trebuie să faci pentru siguranța mașinii

O nouă perioadă de vacanță pentru școlari, stabilită de inspectorate

Finanțări de 17,35 milioane euro pentru gospodăriile vulnerabile din Alba
Stiri nationale

Revizia tehnică periodică în 2026: ce verificări trebuie să faci pentru siguranța mașinii

Alarmă în sistemul medical: mortalitatea infantilă a crescut în România

O nouă ediție de titluri de stat Fidelis începe vineri, 6 februarie. Dobânzi avantajoase la emisiunile în lei și euro
Ministerul Finanţelor va derula, din 6 februarie, o nouă ediţie a programului de titluri de stat Fidelis, cu dobânzi între 6%,...

Peste 31.000 de locuri de muncă disponibile în România
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă are în evidenţe 31.861 de locuri de muncă disponibile la nivel naţional...
