Un topor vechi de 4.000 de ani, păstrat la loc de cinste într-o școală din județul Sibiu / foto

Un obiect arheologic cu o vechime estimată la aproximativ 4.000 de ani este păstrat și expus la loc de cinste în vitrina Școlii Gimnaziale din Nocrich, județul Sibiu. Este vorba despre un topor din piatră, o piesă de mare valoare istorică, descoperită în urmă cu peste patru decenii de fostul profesor de istorie Achim Mihuleț, informează CJ Sibiu printr-o p ostare pe pagina de Facebook.
Descoperirea a avut loc după anul 1980, când Achim Mihuleț a ajuns la Nocrich, după ce anterior a predat în satul Țichindeal. Acesta își amintește că muncitorul responsabil cu întreținerea școlii i-a vorbit despre un sertar plin cu pietre aflat în vechea clădire a școlii germane. Acolo, profesorul a descoperit ceea ce avea să se dovedească o adevărată comoară.
Toporul este confecționat din granit dur, șlefuit, prevăzut cu locaș pentru mâner. Profesorul estimează că obiectul are o vechime de peste 4.000 de ani și precizează că, cel mai probabil, nu a fost descoperit în zona Nocrichului, deoarece în regiune nu există granit. În schimb, în comună a fost identificat un alt topor, din perioada neolitică, realizat din gresie, menționat în Repertoriul arheologic al județului Sibiu.
Deși piesa se află în școală de aproximativ 45 de ani, aceasta nu a dispărut niciodată. Fostul dascăl explică faptul că elevii cunosc valoarea obiectelor expuse, mulți aflând despre ele chiar de la părinți. Mai mult, o parte dintre foștii elevi l-au însoțit pe profesor la săpăturile arheologice realizate în zonă de-a lungul timpului.
Colecția realizată de Achim Mihuleț mai cuprinde un fusaiol – greutate folosită la războiul de țesut –, un piepten de cânepă, numeroase fragmente ceramice și o componentă a unei râșnițe dacice din piatră, utilizată pentru măcinarea cerealelor. Profesorul amintește și de existența unor monede de argint, care au dispărut în urma unei spargeri produse într-o noapte din anul 1990. În aceeași noapte a fost jefuită și librăria din Nocrich, de unde a fost furată lucrarea „Omagiul” dedicată lui Nicolae Ceaușescu, despre care se spunea la acea vreme că ar fi fost vândută ulterior în Germania pentru suma de 1.000 de mărci.
Lângă vitrina cu obiecte istorice se află și fostul clopot al școlii germane din Nocrich, construită în anul 1859. Acesta anunța începutul și sfârșitul orelor de curs și era montat într-un mic turnuleț din lemn, vizibil și astăzi pe acoperișul clădirii.
Achim Mihuleț a predat istoria timp de 37 de ani la școala din Nocrich și a ocupat funcția de director timp de 28 de ani, cu o scurtă întrerupere. Acesta a fost schimbat din funcție în martie 1989, printr-o decizie a autorităților comuniste, pe motiv că un membru al familiei sale a fugit din țară. După Revoluție, a fost reînvestit ca director și a rămas în funcție până la pensionare, în anul 2017.
Nocrichul, localitate din județul Sibiu și locul de naștere al baronului Samuel von Brukenthal, oferă vizitatorilor și alte repere istorice importante. În vechea biserică evanghelică, cu hramul Sfântului Ladislau, poate fi admirată o lucrare realizată în 1816 de pictorul Franz Neuhauser jr., care îl reprezintă pe Iisus ținând un potir în mână. Alături se află școala în care toporul preistoric este păstrat cu grijă, iar cei care ajung aici au mari șanse să fie ghidați chiar de Achim Mihuleț, pasionat de istoria locului și considerat unul dintre sătenii de frunte ai Nocrichului.
- Alba Iulia: 107.2 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Sibiu: 98.3 MHz
Știri

Doar câțiva români cheltuiesc mai mult de Valentine’s Day și Dragobete

Revizia tehnică periodică în 2026: ce verificări trebuie să faci pentru siguranța mașinii

O nouă perioadă de vacanță pentru școlari, stabilită de inspectorate

Finanțări de 17,35 milioane euro pentru gospodăriile vulnerabile din Alba
Stiri

Doar câțiva români cheltuiesc mai mult de Valentine’s Day și Dragobete

Finanțări de 17,35 milioane euro pentru gospodăriile vulnerabile din Alba

Joi, 5 februarie- Ziua Internațională a Optimismului
5 februarie este dedicată Zilei Optimismului, o inițiativă care pune accent pe importanța gândirii pozitive și a modului în care...

O nouă ediție de titluri de stat Fidelis începe vineri, 6 februarie. Dobânzi avantajoase la emisiunile în lei și euro
Ministerul Finanţelor va derula, din 6 februarie, o nouă ediţie a programului de titluri de stat Fidelis, cu dobânzi între 6%,...
