City FM Logo

Sondaj- Românii, printre cei mai pesimiști europeni privind viitorul

de CRISTINA TANDARA
fraze-despre-pesimism-cele-mai-frumoase-40-in-engleza-si-italiana-5xef

Sondaj- Românii, printre cei mai pesimiști europeni privind viitorul. Ce îi îngrijorează pe europeni

Un sondaj realizat în 23 de țări membre ale Uniunii Europene arată că românii se situează printre cei mai pesimiști europeni în privința viitorului, potrivit datelor publicate recent. Raportul indică o stare de spirit sumbră în rândul populației, în special în contextul crizelor de securitate, economice și geopolitice actuale.

Conform rezultatelor sondajului realizat pentru POLITICO, aproape 63% dintre respondenți cred că „cei mai buni ani i-au lăsat în urmă”, iar 77% estimează că viața va fi mai dificilă pentru următoarea generație. Românii se încadrează în această tendință generală, exprimând un nivel ridicat de îngrijorare pentru perspectivele viitoare. Opiniile negative au fost mai ridicate în România (91%), Grecia (88%) și Bulgaria (86%). La polul opus, cei mai puțini pesimiști sunt polonezii, lituanienii și danezi. Starea de pesimism este accentuată de percepțiile legate de democrație și încrederea în instituții: o mare parte dintre europeni consideră că sistemele politice naționale nu reușesc să răspundă eficient provocărilor actuale și au nevoie de reforme profunde. Un alt aspect semnificativ al sondajului este opinia despre personalități politice internaționale. Majoritatea europenilor, inclusiv românii, îl consideră pe actualul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, o forță negativă din perspectiva păcii, economiei și relațiilor globale. Această percepție reflectă îngrijorarea față de schimbările geopolitice și incertitudinile legate de politica externă a SUA. Potrivit experților care au analizat datele, nivelul ridicat de pesimism este legat atât de evoluțiile geopolitice recente, cât și de tensiunile interne din multe state membre, unde sentimentul că lucrurile merg într-o direcție greșită a devenit tot mai puternic. Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 11,714 adulți din 23 de țări UE între 10 și 23 noiembrie 2025.           Dacă a fost interesant articolul trimite-l si prietenilor tai . Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia sau de oriunde în lume pe https://city-fm.ro/live-city-fm/ #muzica #stiri #stirilocale Nu uita! Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre?

Citește și

Ascultă RADIO CITY FM
  • Alba Iulia: 107.2 MHz
  • Mediaș: 88.1 MHz
  • Sibiu: 98.3 MHz
LIVEUrmărește-ne: