City FM Logo

Șoferul de TIR care a blocat un drum și calea ferată, a fost reținut

accident-apoldu-2

Polițiștii rutieri sibieni au pus în aplicare un mandat de aducere pe numele unui bărbat de 64 de ani din Mediaș, cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului, după ce a ieșit cu TIR-ul de pe carosabil și a rămas blocat pe calea ferată. În urma analizelor, acesta a fost depistat cu o alcoolemie de peste 2,50 g/l alcool pur în sânge.

Incidentul s-a produs pe 16 noiembrie. La momentul respectiv, bărbatul conducea un ansamblu TIR pe DJ 106G, dinspre Apoldu de Jos spre Miercurea Sibiului, când a pierdut controlul direcției, a părăsit partea carosabilă și a rămas blocat pe calea ferată care intersectează drumul județean. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime.

Conform buletinului de analiză toxicologică emis în urma recoltării de probe biologice, s-a constatat că bărbatul prezenta o concentrație de peste 2,50 g/l alcool pur în sânge. În baza probatoriului administrat, la data de 22 noiembrie a.c., polițiștii au aplicat măsura reținerii pentru 24 de ore a șoferului, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea. Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște, în vederea aplicării unei măsuri preventive, transmite IPJ Sibiu.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște, urmând ca, la finalizarea anchetei, să fie propuse măsurile legale. Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Mediaș și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Reprezentanții IPJ Sibiu reamintesc că persoanele cercetate penal beneficiază de toate drepturile și garanțiile prevăzute de lege, inclusiv de prezumția de nevinovăție.

Citește și:

https://city-fm.ro/2025/11/22/atentionare-hidrologica-risc-de-viituri-rapide-si-inundatii-locale-pana-duminica-dimineata/

Dacă a fost interesant articolul trimite-l și prietenilor tăi . Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia

sau de oriunde în lume pe https://city-fm.ro/live-city-fm/ #muzica #știri #știrilocale

Nu uita!

Ești martorul unui eveniment sau ai informații care ar putea deveni o știre? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0775517717sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com

Citește și

Ascultă RADIO CITY FM
  • Alba Iulia: 107.2 MHz
  • Mediaș: 88.1 MHz
  • Sibiu: 98.3 MHz
LIVEUrmărește-ne: