Slujire, cuvânt și recunoștință la Sibiu, în Duminica după Nașterea Domnului (foto)

Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a liturghisit duminică, 28 decembrie, în Biserica „Nașterea Domnului” din municipiul Sibiu, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Din sobor au făcut parte eclesiarhul Catedralei Mitropolitane „Sfânta Treime”, protos. drd. Calist Magyar, preoții slujitori ai bisericii – pr. dr. Ciprian Cândea, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, și pr. Ioan Coșa, protopopul de Sibiu – alături de alți clerici. La Sfânta Liturghie arhierească au participat numeroși credincioși, mulți dintre aceștia purtând costume populare românești. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Timotei Popovici” a Catedralei Mitropolitane din Sibiu, dirijată de pr. lect. univ. dr. Dan-Alexandru Streza.
Cuvânt de învățătură despre pronia divină
În cuvântul de învățătură rostit în Duminica după Nașterea Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a tâlcuit pericopa evanghelică referitoare la fuga Sfintei Familii în Egipt, subliniind grija și pronia lui Dumnezeu față de omenire, chiar și în momentele de încercare și suferință.
Ierarhul a arătat că, în ciuda ostilității și vicleniei lui Irod, Dumnezeu a vegheat asupra Pruncului Iisus și a Sfintei Familii, iar această purtare de grijă rămâne un model de nădejde pentru toți credincioșii aflați în necazuri, boli sau suferințe.
Apreciere pentru activitatea filantropică
La finalul slujbei, protopopul de Sibiu, pr. Ioan Coșa, a mulțumit ierarhului pentru prezența sa și a evidențiat implicarea constantă a Mitropolitului Ardealului în sprijinirea persoanelor defavorizate din municipiul Sibiu, prin proiecte filantropice demarate în urmă cu aproape 20 de ani.
Acesta a amintit de deschiderea, în anul 2006, a unui adăpost temporar pentru oamenii străzii, precum și de proiectul social „Dăruind vei dobândi”, prin care, de 18 ani, aproximativ 50 de persoane beneficiază zilnic de o masă caldă la cantina socială a bisericii.
Distincții și recunoașteri
În semn de recunoștință, pr. Ciprian Cândea i-a oferit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu o icoană a Maicii Domnului și un buchet de flori. Totodată, ierarhul a acordat distincția „Crucea Șaguniană pentru laici” epitropilor Petru Matiu și Florian Corman, iar teologului Vasile Narcis Ciobanu i-a oferit Ordinul „Dimitrie Cunțan” pentru activitatea sa de cântăreț bisericesc.
Evenimentul a reprezentat un moment de bucurie duhovnicească pentru comunitatea parohială, la final de an, și un prilej de recunoștință pentru lucrarea pastorală și socială desfășurată în Arhiepiscopia Sibiului.
- Alba Iulia: 107.2 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Sibiu: 98.3 MHz
Știri

Doar câțiva români cheltuiesc mai mult de Valentine’s Day și Dragobete

Revizia tehnică periodică în 2026: ce verificări trebuie să faci pentru siguranța mașinii

O nouă perioadă de vacanță pentru școlari, stabilită de inspectorate

Finanțări de 17,35 milioane euro pentru gospodăriile vulnerabile din Alba
Stiri

Doar câțiva români cheltuiesc mai mult de Valentine’s Day și Dragobete

Finanțări de 17,35 milioane euro pentru gospodăriile vulnerabile din Alba

Joi, 5 februarie- Ziua Internațională a Optimismului
5 februarie este dedicată Zilei Optimismului, o inițiativă care pune accent pe importanța gândirii pozitive și a modului în care...

O nouă ediție de titluri de stat Fidelis începe vineri, 6 februarie. Dobânzi avantajoase la emisiunile în lei și euro
Ministerul Finanţelor va derula, din 6 februarie, o nouă ediţie a programului de titluri de stat Fidelis, cu dobânzi între 6%,...
