Record de intervenții Salvamont într-o singură zi: 152 de apeluri la nivel national, 11 la Sibiu

Salvamontiștii din întreaga țară au avut parte de cea mai solicitantă zi din actualul sezon de iarnă, fiind chemați să intervină în 152 de cazuri de urgență montană în doar 24 de ore. În urma misiunilor, 156 de persoane au fost salvate. Peste 50 de turiști au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Serviciile Salvamont au fost suprasolicitate ieri, cele mai multe apeluri fiind înregistrate în zonele montane intens frecventate de turiști. Cele mai multe intervenții au fost gestionate de Salvamont Județul Brașov, cu 31 de apeluri, urmat de Salvamont Sinaia (16), Salvamont Municipiul Brașov (15) și Salvamont Lupeni și Maramureș, fiecare cu câte 12 solicitări. În județul Sibiu, salvamontiștii au intervenit în 11 cazuri, în timp ce în Cluj au fost raportate 8 apeluri. Alte intervenții au avut loc în județele Prahova, Neamț, Caraș-Severin – Muntele Mic, Alba, Bihor, Satu Mare, Mureș, Suceava, Gorj, Bistrița-Năsăud, Argeș și în masivele Semenic și Voineasa. În urma acestor misiuni, 53 de persoane au fost transportate la spital cu ambulanțele SAJ, SMURD sau Salvamont, iar o persoană a fost preluată de elicopterul SMURD. Restul victimelor au primit îngrijiri la fața locului și au fost transportate ulterior de aparținători. Pe lângă apelurile de urgență, Dispeceratul Salvamont a mai primit 61 de solicitări pentru informații și sfaturi legate de trasee turistice, condiții meteo și starea pârtiilor din zonele montane. Reprezentanții Salvamont România fac apel la prudență și responsabilitate, în special în contextul condițiilor meteo dificile și al aglomerației din stațiunile montane, și îi invită pe iubitorii muntelui să se alăture campaniilor de prevenire a accidentelor.
Citește și:
https://city-fm.ro/2026/01/18/val-de-frig-persistent-in-transilvania-ger-si-atentionari-cod-galben/
Dacă a fost interesant articolul trimite-l si prietenilor tai .
Ne poți asculta pe
98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia
sau de oriunde în lume pe
https://city-fm.ro/live-city-fm/
#muzica #stiri #stirilocale
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0775517717 sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com
Citește și

Un episod prelungit de vreme deosebit de rece va afecta Transilvania în perioada 18–22 ianuarie, cu temperaturi minime care pot coborî...
- Alba Iulia: 107.2 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Sibiu: 98.3 MHz
Știri

Doar câțiva români cheltuiesc mai mult de Valentine’s Day și Dragobete

Revizia tehnică periodică în 2026: ce verificări trebuie să faci pentru siguranța mașinii

O nouă perioadă de vacanță pentru școlari, stabilită de inspectorate

Finanțări de 17,35 milioane euro pentru gospodăriile vulnerabile din Alba
Stiri locale

O nouă perioadă de vacanță pentru școlari, stabilită de inspectorate

Bilanț ISU Sibiu 2025: peste 21.000 de intervenții și 554 incendii - ”Munca noastră nu se măsoare în cifre”

Sibiu în centrul atenției culturale: „Romeo și Julieta. Rock story” va fi jucat în zece orașe

Primăria Sibiu a deschis înscrierile pentru comercializarea produselor de primăvară pe domeniul public
Primăria Municipiului Sibiu anunță deschiderea înscrierilor pentru comercianții care doresc să vândă produse dedicate...
