
Muzeul ASTRA propune publicului un eveniment dedicat gastronomiei tradiționale de iarnă, cu preparate specifice satelor transilvănene. Vizitatorii vor descoperi rețete vechi, păstrate prin tradiție și documentate de specialiștii muzeului.
Evenimentul „Răci cu poveste în blid” are loc în perioada 31 ianuarie – 1 februarie 2026, în Muzeul ASTRA, în zona Târgului de țară, între orele 11:00 și 15:00. Mâncărurile: piftie în farfurie/ răci în blid, ciorbă de boabe cu afumătură de porc erau și încă sunt nelipsite în această perioadă a anului din satele transilvănene. Rețetele sunt moștenite dar și culese în cercetările de teren ale specialiștilor din muzeul ASTRA în munca de repertoriere a rețetarului tradițional.
Răciturile au fost apreciate mai ales pentru valorile nutritive, un ajutor de nădejde în fața gerurilor de altădată; astăzi modernitatea a descoperit și alte beneficii ale consumării acestor preparate, beneficii care în mentalul colectiv s-au moștenit ca practici benefice și de neocolit în această perioadă a bucătăriei tradiționale. La Muzeul ASTRA veți avea ocazia să trăiți experiența preparării de răcituri, după rețete moștenite sau descoperite, un exemplu clar de utilizare fericită și ingenioasă a tuturor resurselor, după cum totul avea un rost în gospodăria țăranului român. Invităm vizitatorii să redescopere și instrumentarul de odinioară care se folosea pentru a prepara și pentru a da savoare acestor mâncăruri. Veți putea observa și cum se păstrau ingredientele peste iarnă, cum se conservau îndelung, păstrându-și proprietățile nutritive și gustul, transmite Muzeul ASTRA.
Sâmbătă și duminică au loc ateliere gastronomice care prezintă toate etapele de pregătire a ingredientelor folosite la piftie, de la picioare și urechi de porc, până la ciolan și oase cu carne afumate. După perioada necesară de odihnă și închegare, piftiile vor fi oferite spre degustare, alături de alte preparate cu poveste din bucătăria tradițională românească. În ambele zile, vizitatorii vor putea gusta și un preparat servit cald, respectiv ciorba cu afumătură de porc. În bucătăria tradițională, după tăierea porcului, ciorbele și mâncărurile erau completate frecvent cu oase afumate, pentru un gust mai bogat și mai consistent.
Citește și:
https://city-fm.ro/2026/01/27/cros-caritabil-in-padurea-sopa-de-ziua-femeii-fondurile-vor-sprijini-mame-victime-ale-abuzului-domestic/
Dacă a fost interesant articolul trimite-l și prietenilor tăi! Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia
sau de oriunde în lume pe https://city-fm.ro/live-city-fm/ #muzica #stiri #stirilocale
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0775517717sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com
Citește și

Asociația Studențească AMiCUS Sibiu organizează pe 8 martie crosul caritabil „Alerg pentru mama”, dedicat susținerii mamelor aflate în...
- Alba Iulia: 107.2 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Sibiu: 98.3 MHz
Știri

Doar câțiva români cheltuiesc mai mult de Valentine’s Day și Dragobete

Revizia tehnică periodică în 2026: ce verificări trebuie să faci pentru siguranța mașinii

O nouă perioadă de vacanță pentru școlari, stabilită de inspectorate

Finanțări de 17,35 milioane euro pentru gospodăriile vulnerabile din Alba
Stiri locale

O nouă perioadă de vacanță pentru școlari, stabilită de inspectorate

Bilanț ISU Sibiu 2025: peste 21.000 de intervenții și 554 incendii - ”Munca noastră nu se măsoare în cifre”

Sibiu în centrul atenției culturale: „Romeo și Julieta. Rock story” va fi jucat în zece orașe

Primăria Sibiu a deschis înscrierile pentru comercializarea produselor de primăvară pe domeniul public
Primăria Municipiului Sibiu anunță deschiderea înscrierilor pentru comercianții care doresc să vândă produse dedicate...
