Prins în flagrant după ce a oferit mită unui polițist: bani sau un vițel

Un bărbat a fost prins în flagrant, miercuri, de polițiștii sibieni, imediat după ce a oferit suma de 1.000 de euro unui agent de poliție, în încercarea de a influența soluționarea unui dosar penal aflat în instrumentare.
În fapt, în data de 17.12.2025, în intervalul orar 13:30 – 16:20, autorul, cu ocazia audierii în calitate de suspect privind săvârșirea la data de 09.08.2025 a infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere într-un dosar aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș, pentru a-l determina pe poliţistul care avea în cercetare dosarul penal să nu își îndeplinească corespunzător îndatoririle sale de serviciu și să conducă cercetările într-o manieră de natură a nu atrage răspunderea sa penală, iar, pe viitor să nu se sesizeze din oficiu pentru fapte similare, i-a promis acestuia că îi va plăti o sumă de bani sau că îi va remite bunuri (un vițel). Pe parcursul zilei, autorul a remis organului de poliție suma de 1000 de euro cu titlu de mită, ocazie cu care a fost realizată activitatea de prindere în flagrant, a declarat Procuror șef secție judiciară Simion Dan Octavian, în calitate de purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Persoana în cauză a fost condusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, fiind dispusă măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore, urmând ca astăzi să fie pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa şi a se decide cu privire la măsurile ce vor fi luate în continuare. Pe parcursul cercetărilor, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul IPJ Sibiu – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice și a lucrătorilor de poliție din cadrul Direcţiei Operaţiuni Speciale - Serviciul Operaţiuni Speciale Sibiu - Brigada Operaţiuni Speciale Sibiu. Punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Citește și:
https://city-fm.ro/2025/12/18/accident-pe-calea-surii-mici-o-femeie-lovita-pe-trecerea-de-pietoni/
Urmărește-ne pe #facebook și #instagram
Dacă a fost interesant articolul trimite-l si prietenilor tai .
Ne poți asculta pe
98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia
sau de oriunde în lume pe
https://city-fm.ro/live-city-fm/
#muzica #stiri #stirilocale
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0775517717 sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com.
- Alba Iulia: 107.2 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Sibiu: 98.3 MHz
Știri

Doar câțiva români cheltuiesc mai mult de Valentine’s Day și Dragobete

Revizia tehnică periodică în 2026: ce verificări trebuie să faci pentru siguranța mașinii

O nouă perioadă de vacanță pentru școlari, stabilită de inspectorate

Finanțări de 17,35 milioane euro pentru gospodăriile vulnerabile din Alba
Stiri locale

O nouă perioadă de vacanță pentru școlari, stabilită de inspectorate

Bilanț ISU Sibiu 2025: peste 21.000 de intervenții și 554 incendii - ”Munca noastră nu se măsoare în cifre”

Sibiu în centrul atenției culturale: „Romeo și Julieta. Rock story” va fi jucat în zece orașe

Primăria Sibiu a deschis înscrierile pentru comercializarea produselor de primăvară pe domeniul public
Primăria Municipiului Sibiu anunță deschiderea înscrierilor pentru comercianții care doresc să vândă produse dedicate...
