Primele zece luni ale anului 2025: polițiștii au ridicat peste 3 tone de tutun

Poliția Română anunță bilanțul acțiunilor desfășurate în primele zece luni ale anului 2025 pentru combaterea contrabandei cu tutun. În perioada ianuarie – octombrie, oamenii legii au confiscat peste 139 de milioane de țigarete și peste 3 tone de tutun, în urma unor operațiuni desfășurate la nivel național.
Potrivit datelor oficiale, în acest interval au fost organizate 362 de acțiuni în sistem integrat, în colaborare cu instituțiile cu atribuții în domeniu, fiind deschise 385 de dosare penale. În aceste cauze sunt cercetate 576 de persoane, iar polițiștii au sesizat 444 de infracțiuni prevăzute de Codul Vamal, Codul Fiscal și Legea privind combaterea evaziunii fiscale.
Totodată, au fost destructurate 16 grupuri infracționale specializate în trafic și distribuție ilegală de tutun. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 809 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 6,8 milioane de lei.
Unul dintre cele mai recente cazuri a avut loc pe 9 octombrie, când un echipaj al Serviciului Rutier Bacău a oprit, pe DN2 – E85, în localitatea Răcăciuni, un autoturism condus de un bărbat de 63 de ani, cetățean străin. În interior, polițiștii au găsit pachete de țigarete fără timbru fiscal, ascunse pe bancheta din spate și în portbagaj.
În urma verificărilor ulterioare efectuate de polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice, au fost descoperite aproximativ 15.000 de pachete de țigarete fără timbru fiscal. Întreaga cantitate a fost confiscată, iar autoturismul a fost indisponibilizat.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și ulterior arestat preventiv. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
- Alba Iulia: 107.2 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Sibiu: 98.3 MHz
Știri

Doar câțiva români cheltuiesc mai mult de Valentine’s Day și Dragobete

Revizia tehnică periodică în 2026: ce verificări trebuie să faci pentru siguranța mașinii

O nouă perioadă de vacanță pentru școlari, stabilită de inspectorate

Finanțări de 17,35 milioane euro pentru gospodăriile vulnerabile din Alba
Stiri

Doar câțiva români cheltuiesc mai mult de Valentine’s Day și Dragobete

Finanțări de 17,35 milioane euro pentru gospodăriile vulnerabile din Alba

Joi, 5 februarie- Ziua Internațională a Optimismului
5 februarie este dedicată Zilei Optimismului, o inițiativă care pune accent pe importanța gândirii pozitive și a modului în care...

O nouă ediție de titluri de stat Fidelis începe vineri, 6 februarie. Dobânzi avantajoase la emisiunile în lei și euro
Ministerul Finanţelor va derula, din 6 februarie, o nouă ediţie a programului de titluri de stat Fidelis, cu dobânzi între 6%,...
