Peste 121 de milioane de lei în modernizarea transportului Sibian

Primăria Sibiu investește peste 121 de milioane de lei în modernizarea transportului public: 16 noi autobuze electrice și reabilitarea străzii Salcâmilor
Primăria Sibiu a semnat marți, 25 noiembrie, contractul de finanțare pentru un nou proiect major dedicat modernizării transportului public local, finanțat prin fonduri europene nerambursabile din Programul Regiunea Centru. Proiectul, cu o valoare totală de 121,81 milioane de lei, marchează un pas important în direcția dezvoltării unei mobilități urbane moderne, nepoluante și eficiente. Din această sumă, 110,86 milioane de lei provin din fonduri europene, iar diferența de 10,95 milioane de lei va fi acoperită din bugetul local.
Primarul Astrid Fodor a anunțat că Sibiul va achiziționa 16 noi autobuze electrice care vor deservi traseele din municipiu. „Am obținut resursele financiare pentru această investiție în transportul public și urmează să inițiem procedura de achiziție. Creștem astfel confortul, în speranța că și mai mulți sibieni vor alege autobuzul în locul mașinii. Proiectul include și modernizarea străzii Salcâmilor, cale de acces spre Complexul Gușterland”, a declarat edilul.
Dintre cele 16 autobuze electrice, 10 vor avea 18 metri, fiind destinate rutelor cu flux ridicat de pasageri, iar 6 vor avea 12 metri, potrivite pentru traseele obișnuite din oraș. Toate vehiculele vor fi dotate modern: sisteme de ventilație, aer condiționat și încălzire, supraveghere video, WiFi, precum și sisteme de numărare a călătorilor, garantând un nivel ridicat de confort și siguranță.
Investiția include și infrastructura necesară transportului electric: 10 stații de încărcare pentru autobuze (2 rapide și 8 lente), 6 automate stradale pentru titluri de călătorie și sisteme moderne de informare în autobuze și în 6 stații Tursib.
O componentă esențială a proiectului este modernizarea străzii Salcâmilor, un tronson de 2,1 km care va beneficia de lucrări ample: reabilitarea carosabilului, amenajarea de trotuare și piste de biciclete cu dublu sens, instalarea unui sistem modern de iluminat public format din 54 de stâlpi eco-eficienți, precum și realizarea canalizării pluviale și a tubulaturii subterane pentru telecomunicații.
Reamintim că, în perioada 2024–2025, Primăria Sibiu a încheiat deja lucrările privind rețelele de apă și canalizare pe aceeași stradă, o investiție de 2,8 milioane de lei, pregătind terenul pentru modernizarea actuală.
Urmărește-ne pe #facebook și #instagram
Dacă a fost interesant articolul trimite-l si prietenilor tai .
Ne poți asculta pe
98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia
sau de oriunde în lume pe
https://city-fm.ro/live-city-fm/
#muzica #stiri #stirilocale
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0775517717 sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com. Citește si https://city-fm.ro/2025/11/24/romania-lider-european-la-scumpiri/
Citește și

Prețul energiei electrice, este un indicator esențial al sănătății economice și al viitorului durabil al unei țări.
- Alba Iulia: 107.2 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Sibiu: 98.3 MHz
Știri

Doar câțiva români cheltuiesc mai mult de Valentine’s Day și Dragobete

Revizia tehnică periodică în 2026: ce verificări trebuie să faci pentru siguranța mașinii

O nouă perioadă de vacanță pentru școlari, stabilită de inspectorate

Finanțări de 17,35 milioane euro pentru gospodăriile vulnerabile din Alba
Stiri locale

O nouă perioadă de vacanță pentru școlari, stabilită de inspectorate

Bilanț ISU Sibiu 2025: peste 21.000 de intervenții și 554 incendii - ”Munca noastră nu se măsoare în cifre”

Sibiu în centrul atenției culturale: „Romeo și Julieta. Rock story” va fi jucat în zece orașe

Primăria Sibiu a deschis înscrierile pentru comercializarea produselor de primăvară pe domeniul public
Primăria Municipiului Sibiu anunță deschiderea înscrierilor pentru comercianții care doresc să vândă produse dedicate...
