Paula Seling, criticată după ce a felicitat Moldova în rusă la Eurovision 2026. Artistă cere scuze public

Republica Moldova și-a ales pe 17 ianuarie reprezentantul la Eurovision 2026, în cadrul Finalei Selecției Naționale organizate pe Arena Chișinău. Un juriu internațional format din cinci artiști cunoscuți, foști participanți sau câștigători Eurovision, a acordat punctajele finalistei competiții, scrie infomusic.
Printre membrii juriului s-a numărat și Paula Seling, una dintre cele mai cunoscute artiste din România, care a reprezentat țara de două ori la Eurovision, alături de Ovi, obținând locurile 3 și 12. Momentul care a stârnit controverse a fost când Paula Seling a acordat punctajul maxim și a felicitat publicul în limba rusă, spunând: „Molodeț, Moldova!” (în traducere: „Bravo, Moldova!”).
Mesajul a fost intens criticat pe rețelele de socializare, inclusiv de purtătorul de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova, Daniel Vodă, care a afirmat că felicitarea în rusă a surprins publicul, subliniind că limba oficială a Republicii Moldova este româna și că țara nu are nevoie de „traducere” pentru a fi felicitată.
„Am auzit un «Молодец» ieșit pe gura dumneavoastră în direct la televiziunea publică. Unii oameni din Moldova au înțeles mesajul. Doar că ne-ați luat prin surprindere cu limba folosită. Moldova nu are nevoie de traducere ca să fie felicitată. Pentru claritate: limba oficială a Republicii Moldova este româna.” – a transmis Daniel Vodă, potrivit Libertatea.
Paula Seling: „Greșeala nu ne definește”
După valul de reacții negative, Paula Seling și-a cerut scuze public și a explicat că intenția ei a fost una de apropiere și de empatie, fără nicio încărcătură politică.
Într-o postare, artista a spus că mesajul ei a fost un gest de bunăvoință, o încercare de a se adapta și de a fi „aproape de oameni”. Ea a explicat că uneori un singur cuvânt poate umbri intențiile bune și că nu greșeala în sine o definește, ci felul în care este asumată.
„Există greșeli care nu vin din lipsă de respect, ci din prea multă bună-credință… Greșeala nu ne definește. Felul în care o asumăm — da.”
Sprijin din partea artistului Ion Paladi
În sprijinul Paulei Seling a venit și artistul moldovean Ion Paladi, care a spus că nu crede că gestul artistei a fost intenționat sau lipsit de respect. El a subliniat că Paula Seling este un om și un artist de valoare și a cerut publicului să nu arunce „noroi” asupra ei.
„Nu este în regulă să aruncăm cu atâta noroi într-un artist… Haideți să fim mai buni, mai înțelegători.” – a transmis Ion Paladi.
Cine va reprezenta Moldova la Eurovision 2026?
Finala Selecției Naționale a fost câștigată de Satoshi, cu piesa „Viva, Moldova!”. Artistul și echipa sa au primit un premiu de 1.000.000 de lei, pentru pregătirea participării la semifinala internațională Eurovision.
- Alba Iulia: 107.2 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Sibiu: 98.3 MHz
Știri

Doar câțiva români cheltuiesc mai mult de Valentine’s Day și Dragobete

Revizia tehnică periodică în 2026: ce verificări trebuie să faci pentru siguranța mașinii

O nouă perioadă de vacanță pentru școlari, stabilită de inspectorate

Finanțări de 17,35 milioane euro pentru gospodăriile vulnerabile din Alba
ENTERTAINMENT

Joi, 5 februarie- Ziua Internațională a Optimismului
5 februarie este dedicată Zilei Optimismului, o inițiativă care pune accent pe importanța gândirii pozitive și a modului în care...

Topul celor mai bune orașe de vizitat la pas. O destinație populară printre români ocupă primul loc
Un clasament recent care evaluează cele mai bune orașe din lume pentru a fi explorate la pas îl plasează pe primul loc pe o destinație...

City FM Sibiu dă voce comunității prin noua emisiune „Sibiul vorbește!”

Prima țară din lume care interzice mânerele ascunse la mașinile electrice
Autoritățile din China au anunțat un set de reguli noi privind siguranța automobilelor care va intra în vigoare începând...
