City FM Logo

Patru coruri, armonie deplină: Catedrala Mitropolitană a găzduit un concert de colinde (foto)

colinde_catedrala_sibiu-2

Joi, 18 decembrie, Catedrala Mitropolitană din Sibiu a găzduit un impresionant concert de colinde intitulat „Răsărit-a lumii, Lumina”, susținut de patru coruri din județul Brașov și Sibiu: Corul cântăreților bisericești din judeţul Braşov, Corul Parohiei Cristian I, Corul studenților Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu și Corul „Sfânta Maria” al familiilor preoțești din județul Brașov.

Evenimentul a fost onorat de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, alături de cadre didactice universitare, consilieri eparhiali, protopopi, slujitori ai lăcașului de cult, studenți și credincioși. Coriștii au fost conduși de pr. lect. univ. dr. Sorin Dobre, iar Catedrala a fost aproape neîncăpătoare pentru cei veniți să asculte și să se bucure de această seară specială, organizată în memoria domnului Vasile Dobre, tatăl pr. lect. univ. dr. Sorin Dobre, care a trecut la Domnul pe 14 decembrie 2025, fiind un sprijinitor de seamă al proiectului.

Primul moment al serii a aparținut Corului cântăreților bisericești din județul Brașov, proaspăt absolvenți ai unui curs de formare profesională la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu. A urmat Corul Parohiei Cristian I, care a interpretat colinde alese cu grijă pentru acest moment.

În cuvântul său, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a felicitat artiștii și a subliniat valoarea acestei tradiții: „Studenţii teologi vor ajunge în parohii şi acolo vor coordona lucrarea de cântare în comunitate. Vă felicităm şi vă binecuvântăm, iar în scurta vacanţă de sărbători să vă bucuraţi împreună cu familiile voastre și comunitățile în care veți merge.”

La concert s-a alăturat și soprana Sara Pascu, studentă în anul II la Academia de Muzică din Cluj, adăugând farmec și diversitate interpretării.

Corul „Sfânta Maria” al familiilor preoțești a evidențiat unitatea și comuniunea în slujirea lui Dumnezeu, vestind Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Seara s-a încheiat cu interpretarea împreună a colindului „Trei păstori” de către toate cele patru coruri și credincioși, care au primit daruri din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu.

Ascultă RADIO CITY FM
  • Alba Iulia: 107.2 MHz
  • Mediaș: 88.1 MHz
  • Sibiu: 98.3 MHz
LIVEUrmărește-ne: