City FM Logo

O nouă seară de protest la Sibiu: cetățenii nu renunță la lupta pentru justiție

sibiu-proteste-justitie-decembrie

La Sibiu continuă protestele pentru o justiție curată. După manifestația de aseară din Zona liberă de corupție din Piața Huet, unde participanții au scandat în repetate rânduri „Mâine, la 7!”, organizatorii au anunțat că protestul va continua și diseară, de la ora 19, în același loc.

Organizatorii subliniază că este vorba despre un protest pașnic, desfășurat în solidaritate cu manifestațiile din întreaga țară și având ca scop apărarea independenței justiției și cererea unor modificări clare ale Legilor Justiției. „Protestul nostru pașnic pentru o justiție curată este protestul întregii Românii în zilele acestea”, transmit organizatorii, care vorbesc despre o mobilizare civică fără precedent, susținută inclusiv de magistrați. Aceștia amintesc de documentarul Recorder, de pozițiile publice ale unor judecători și de faptul că peste 700 de magistrați și-au exprimat solidaritatea cu demersurile pentru adevăr și reformă. Protestatarii din Sibiu se alătură celor peste 100.000 de semnatari ai petiției inițiate de Declic și Funky Citizens, prin care se solicită modificarea Legilor Justiției. Printre principalele cereri se numără:

  • oprirea practicii prin care președinții instanțelor pot muta judecătorii de la un complet la altul;
  • numiri și promovări în magistratură exclusiv pe criterii de competență;
  • limitarea atribuțiilor președinților de instanțe;
  • revenirea anchetării magistraților la parchetele obișnuite;
  • reducerea atribuțiilor Consiliului Superior al Magistraturii;
  • scoaterea Inspecției Judiciare de sub controlul CSM;
  • demisia unor șefi din sistemul judiciar și din Guvern, printre care șefa CSM, Lia Savonea, ministrul Justiției, ministrul de Interne, șeful DNA și procurorul general.

Protestul este programat diseară, de la ora 19, în Piața Huet, iar organizatorii îi invită pe sibieni să participe pașnic, cu mesaje și pancarte, pentru a susține o justiție independentă și funcțională.

Ascultă RADIO CITY FM
  • Alba Iulia: 107.2 MHz
  • Mediaș: 88.1 MHz
  • Sibiu: 98.3 MHz
LIVEUrmărește-ne: