City FM Logo

Investiții smart la Sibiu: alte 10 obiective publice trec pe panouri fotovoltaice

sediu primarie sibiu victoriei

Încă 10 obiective publice din Sibiu vor trece pe energie solară, printr-un proiect smart finanțat din fonduri europene nerambursabile, în cadrul Fondului pentru Modernizare al Ministerului Energiei.

Primăria Sibiu a semnat înainte de Crăciun contractul pentru elaborarea documentațiilor tehnice și executarea lucrărilor.

„Anul acesta am finalizat lucrări de eficientizare energetică la 10 clădiri publice. În 2026 vom continua cu încă 9 imobile, la care se adaugă 24 de blocuri aflate în lucru, dintre care am finalizat deja 8. Un proiect important este și amenajarea parcului fotovoltaic din Dealul Dăii, care va alimenta iluminatul public. Prin acest nou proiect, încă 5 unități de învățământ, 4 sedii de servicii publice și iluminatul public din Cimitirul Municipal vor fi alimentate cu energie verde, reducând astfel costurile facturilor de electricitate”, a declarat Astrid Fodor, primarul Municipiului Sibiu.

Primele două luni ale contractului vor fi dedicate elaborării proiectelor tehnice și obținerii avizelor, iar în următoarele patru luni vor fi instalate echipamentele și puse în funcțiune.

Lista obiectivelor care vor fi dotate cu panouri fotovoltaice include:

  • Sediul Primăriei Sibiu (b-dul Victoriei)
  • Sediul Direcției Fiscale și Poliția Locală (str. Turismului)
  • Cantina Municipiului Sibiu (Calea Gușteriței)
  • Cimitirul Municipal – iluminat public
  • Imobile administrative din Grădina Zoologică
  • Școala nr. 18 (str. Lungă)
  • Școala nr. 20 (str. Macaralei)
  • Școala nr. 8 (str. Lupeni)
  • Colegiul Tehnic Energetic (str. Electricienilor)
  • Colegiul Economic „Gheorghe Barițiu” (str. Oituz)

La Cimitirul Municipal instalația va fi amplasată pe sol, iar la celelalte clădiri panourile vor fi montate pe acoperișuri. În total, se vor instala 1.000 de panouri solare microcristaline, împreună cu întregul sistem tehnic necesar funcționării și monitorizării, care vor produce aproximativ 787.114 kWh/an – suficient pentru a acoperi necesarul de energie al clădirilor din listă.

Toate aceste imobile vor putea deveni prosumatori, adică vor putea introduce surplusul de energie în rețeaua electrică centralizată, contribuind astfel la eficientizarea energetică a orașului.

Ascultă RADIO CITY FM
  • Alba Iulia: 107.2 MHz
  • Mediaș: 88.1 MHz
  • Sibiu: 98.3 MHz
LIVEUrmărește-ne: