City FM Logo

Incident la sol pe Aeroportul Internațional Sibiu: aeronavă Wizz Air, asistată după o aterizare pe ninsoare abundentă

613517414_891325846751362_7542738505661191459_n

O aeronavă Wizz Air care a operat marți un zbor comercial pe ruta Milano Bergamo – Sibiu a fost implicată într-un incident operațional la sol, după o aterizare desfășurată în condiții de ninsoare abundentă. Evenimentul nu s-a soldat cu victime și nu a impus închiderea aeroportului.

Incidentul s-a produs la ora 16:39, după ce aeronava a aterizat în siguranță pe Aeroportul Internațional Sibiu, pista fiind curățată și declarată operațională conform procedurilor de deszăpezire în vigoare.

După aterizare, în timpul manevrei de întoarcere, în vederea intrării pe calea de rulare către platforma de parcare, aeronava a ajuns la marginea pistei. Conform procedurilor de siguranță, echipele de la sol au asistat la degajarea aeronavei de pe pistă, prin ghidarea acesteia pe căile de rulare, pentru a nu perturba traficul aeroportuar, iar zborurile programate au fost operate conform programului de zbor. Evenimentul s-a produs la sol la viteză redusă și s-a încheiat fără incidente. Debarcarea pasagerilor s-a realizat în conformitate cu procedurile operaționale standard. Precizăm că nu a fost necesară închiderea suprafețelor de manevră sau a aeroportului, transmit reprezentanții Aeroportului Internațional Sibiu.

După intervenția echipelor de la sol, aeronava a rulat normal către platforma, aceasta aflându-se la acest moment în serviciu, efectuând zborul Sibiu Birmingham. Evenimentul va face obiectul unei investigații interne de siguranță, desfășurată conform procedurilor aplicabile, în vederea clarificării circumstanțelor producerii acestuia. Wizz Air reafirmă că siguranța pasagerilor și a echipajului constituie prioritatea companiei aeriene.

Citește și:

https://city-fm.ro/2026/01/13/accident-la-iesire-din-bradu-trei-autoturisme-implicate/

Dacă a fost interesant articolul trimite-l si prietenilor tai .

Ne poți asculta pe

98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia

sau de oriunde în lume pe

https://city-fm.ro/live-city-fm/

#muzica #stiri #stirilocale

Nu uita!

Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0775517717 sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com

Citește și

Ascultă RADIO CITY FM
  • Alba Iulia: 107.2 MHz
  • Mediaș: 88.1 MHz
  • Sibiu: 98.3 MHz
LIVEUrmărește-ne: