Impozite, taxe și salubrizare în Mediaș: ce trebuie să știe contribuabilii

Primăria municipiului Mediaș anunță că impozitele și taxele locale pentru anul 2026 au fost stabilite prin Hotărârea Consiliului Local nr. 318/2025, în conformitate cu Codul Fiscal. Plata acestora poate fi efectuată începând cu data de 12 ianuarie 2026.
O noutate importantă pentru anul acesta este bonificația de 10% acordată persoanelor fizice care plătesc anticipat impozitul pe clădiri, impozitul pe teren și impozitul pe mijloace de transport datorat pentru întregul an, până la 31 martie 2026, în cazul obligațiilor cu mai multe tranșe de plată.
Totodată, prin HCL nr. 284/2025, Consiliul Local Mediaș a aprobat Regulamentul privind taxa de salubrizare, care se stabilește pe persoană, în funcție de numărul de locuitori ai unui imobil. Pentru anul 2026, impunerea utilizatorilor casnici se va face din oficiu de către Serviciul Fiscal Local, pe baza informațiilor existente, iar în lipsa acestora se va lua în calcul un număr standard de patru persoane.
Cetățenii care doresc să modifice sau să solicite scutire privind numărul de persoane au termen până la 30 iunie 2026, iar modificările vor fi aplicate retroactiv, începând cu 1 ianuarie 2026. Formularele necesare pot fi descărcate online de pe site-ul Primăriei sau ridicate de la ghișeele Serviciului Fiscal Local și pot fi depuse fie online, fie fizic.
Autoritățile atrag atenția că nedepunerea, depunerea cu întârziere sau completarea incorectă a declarațiilor constituie contravenții și poate atrage sancțiuni legale.
Această măsură vine pentru a încuraja plata la termen și pentru a clarifica modul de calcul al taxei de salubrizare pentru fiecare locuitor al municipiului Mediaș.
- Alba Iulia: 107.2 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Sibiu: 98.3 MHz
Știri

Doar câțiva români cheltuiesc mai mult de Valentine’s Day și Dragobete

Revizia tehnică periodică în 2026: ce verificări trebuie să faci pentru siguranța mașinii

O nouă perioadă de vacanță pentru școlari, stabilită de inspectorate

Finanțări de 17,35 milioane euro pentru gospodăriile vulnerabile din Alba
Stiri

Doar câțiva români cheltuiesc mai mult de Valentine’s Day și Dragobete

Finanțări de 17,35 milioane euro pentru gospodăriile vulnerabile din Alba

Joi, 5 februarie- Ziua Internațională a Optimismului
5 februarie este dedicată Zilei Optimismului, o inițiativă care pune accent pe importanța gândirii pozitive și a modului în care...

O nouă ediție de titluri de stat Fidelis începe vineri, 6 februarie. Dobânzi avantajoase la emisiunile în lei și euro
Ministerul Finanţelor va derula, din 6 februarie, o nouă ediţie a programului de titluri de stat Fidelis, cu dobânzi între 6%,...
