City FM Logo

Hora Unirii, jucată de drumeți la stejarul lui Mihai Viteazul, pe Valea Hârtibaciului

de COSMIN RUS
WhatsApp Image 2026-01-24 at 17.45.12

Un grup de turiști a marcat Mica Unire printr-un moment simbolic, în zona localității Cașolț, pe Valea Hârtibaciului. Participanții au jucat Hora Unirii în jurul unui stejar vechi de șapte secole, sub care se spune că s-ar fi odihnit și Mihai Viteazul.

Evenimentul a avut loc în cadrul unui tur organizat, la care au luat parte drumeți de toate vârstele. Mulți dintre participanți au purtat ie românească și s-au prins în horă în jurul stejarului vechi de aproximativ 700 de ani, considerat un simbol local.

Mulți turiști au îmbrăcat ia românească și apoi au intrat în horă. Am avut chiar și oaspeți din Olanda și Ungaria, care ni s-au alăturat. A fost un moment extraordinar, pe care ni-l vom aminti cu plăcere, a transmis Nicoleta Ocneriu, ghid „Anii Drumeției” și organizatoarea evenimentului.

În zona localității sibiene Cașolț cresc mai mulți stejari seculari, iar cel mai vechi dintre aceștia măsoară aproximativ 13 metri înălțime și are o circumferintă de 12 metri la bază. Legenda spune că Mihai Viteazul a făcut un popas lângă acest stejar în timp ce își conducea oastea spre Șelimbăr, unde, pe 28 octombrie 1599, avea să-l înfrângă pe principele Andrei Bathory.

După horă, drumeții au ajuns la herghelia „Raiul Cailor”, unde au admirat câteva exemplare superbe de cai arabi și au savurat o porție zdravănă de gulaș cu mămăliguță.

Citește și:

https://city-fm.ro/2026/01/24/vacanta-de-schi-propusa-intre-22-februarie-si-7-martie-2027-ministerul-educatiei-a-lansat-calendarul-anului-scolar-2026-2027/

Dacă a fost interesant articolul trimite-l și prietenilor tăi! Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia

sau de oriunde în lume pe https://city-fm.ro/live-city-fm/ #muzica #stiri #stirilocale

Nu uita!

Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0775517717sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com

Citește și

Ascultă RADIO CITY FM
  • Alba Iulia: 107.2 MHz
  • Mediaș: 88.1 MHz
  • Sibiu: 98.3 MHz
LIVEUrmărește-ne: