Filarmonica Sibiu dezminte acuzațiile SAIFS: campanie de denigrare de ani de zile!

Nu există nicio corelare între concedieri și calitatea de membru al unui sindicat.
În legătură cu persoanele care și-au pierdut calitatea de angajat al FSS în urma procedurilor disciplinare: Reamintim faptul că la finalul ședinței de negociere a CaCM din cadrul instituției, din data de 14 mai 2025, membrii de sindicat prezenți la negociere au pus în operă un plan dinainte pregătit prin care au urmărit semnarea cu forța a unui document neagreat de părțile aflate în negociere, în care au agresat, sechestrat, amenințat și șantajat cei trei membri ai conducerii instituției. Acesta este motivul pentru care au început cercetările disciplinare la nivelul instituției, pentru o acțiune agresivă și premeditate împotrivă conducerii. Comisia de disciplină a considerat incompatibilă calitatea de angajat în cadrul Filarmonicii de Stat Sibiu nu doar cu faptele de agresiune, șantaj și sechestru, care fac deja obiectul unui doar penal în care una dintre persoanele implicate este inculpată, dar și cu faptul că un grup de angajați au creat contextul acțiunilor agresive, de amenințare și șantaj, într-o modalitate premeditată. Astfel de fapte nu pot fi acceptate în cadrul unei instituții de cultură, mai ales că acești membri ai colectivului sunt distribuiți în evenimente muzicale dedicate atât adulților, cât și copiilor. Comunicatul SAIFS din data de 26 noiembrie 2025 este a doua tentativă de a masca faptele foarte grave făcute de unii membri SAIFS, încercând să inducă în eroare opinia publică. Reamintim că prima intenție de a ascunde agresivitățile din data de 14 mai a fost reprezentată de declararea unei false greve a foamei de către cei ce au participat la sechestrarea conducerii. Reorganizarea Filarmonicii a fost dispusă de Consiliul Județean Sibiu pe criterii financiare, într-o perioadă în care statul aduce multe reduceri și restricții bugetare inclusiv cu privire la bugetul alocat salariilor, iar subiectul a fost amplu dezbătut public. Filarmonica de Stat Sibiu nu poate comenta alegerea unor persoane de a induce opinia publică în eroare și de a o influența negativ, alegând cu rea-credință să creeze false legături între evenimente care nu au nicio conexiune. Pe de altă parte, însă, nu putem să nu observam că în spatele comunicatului din 26.11.2025 stau aceleași persoane care au manifestat preocupare nu pentru buna desfășurare a activității FSS, ci pentru blocarea acestei activități, inclusiv prin numeroase greve de avertisment nelegale, pentru identificarea de modalități prin care ar fi putut munci cât mai puțin - pe drepturi salariale cât mai întinse -, ceea ce, din păcate, este incompatibil cu o instituție modernă și sănătoasă.
- Alba Iulia: 107.2 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Sibiu: 98.3 MHz
Știri

Doar câțiva români cheltuiesc mai mult de Valentine’s Day și Dragobete

Revizia tehnică periodică în 2026: ce verificări trebuie să faci pentru siguranța mașinii

O nouă perioadă de vacanță pentru școlari, stabilită de inspectorate

Finanțări de 17,35 milioane euro pentru gospodăriile vulnerabile din Alba
Stiri

Doar câțiva români cheltuiesc mai mult de Valentine’s Day și Dragobete

Finanțări de 17,35 milioane euro pentru gospodăriile vulnerabile din Alba

Joi, 5 februarie- Ziua Internațională a Optimismului
5 februarie este dedicată Zilei Optimismului, o inițiativă care pune accent pe importanța gândirii pozitive și a modului în care...

O nouă ediție de titluri de stat Fidelis începe vineri, 6 februarie. Dobânzi avantajoase la emisiunile în lei și euro
Ministerul Finanţelor va derula, din 6 februarie, o nouă ediţie a programului de titluri de stat Fidelis, cu dobânzi între 6%,...
