Eurovision organizează primul turneu internațional, cu prilejul aniversării de 70 de ani

Eurovision organizează primul turneu internațional, cu prilejul aniversării de 70 de ani
Potrivit anunțului dat de organizatori, turneul presupune concerte live, care se vor desfășura în 10 orașe europene, în lunile iunie și iulie. Printre orașe se numără Londra, Hamburg, Paris, Zürich, Milano, dar și alte orașe, concertele fiind susținute pe marile stadioane. În cadrul turneului vor participa artiști care s-au remarcat în cadrul concursului Eurovision, dar și alți 10 artiști concurenți din finala din acest an, desfășurată la Viena. Alături de aceștia, în funcție de oraș, vor urca pe scenă și invitați speciali, potrivit anunțului dat de EBU.
Mai multe țări au anunțat refuzul de a participa la competiție anul acesta, în semn de protest pentru menținerea Israelului în concurs. După doi ani de pauză, România revine anul acesta la ediția aniversară Eurovision.
Dacă a fost interesant articolul trimite-l si prietenilor tai . Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia
sau de oriunde în lume pe https://city-fm.ro/live-city-fm/ #muzica #stiri #stirilocale
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0775517717 sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com
Citește și

Prima ediție de titluri de stat Fidelis 2026, se desfășoară în perioada 16 – 23 ianuarie și este adresată persoanelor fizice rezidente...
- Alba Iulia: 107.2 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Sibiu: 98.3 MHz
Știri

Doar câțiva români cheltuiesc mai mult de Valentine’s Day și Dragobete

Revizia tehnică periodică în 2026: ce verificări trebuie să faci pentru siguranța mașinii

O nouă perioadă de vacanță pentru școlari, stabilită de inspectorate

Finanțări de 17,35 milioane euro pentru gospodăriile vulnerabile din Alba
Internațional

Jocul preferat al copiilor, oprit din cauza pericolelor online

Vechea monedă leva, topită în Bulgaria pentru primele bancnote euro

90 de miliarde de euro pentru Ucraina. Banii sunt destinați finanțării războiului și bugetului în 2026–2027
Ambasadorii Uniunii Europene au aprobat miercuri, într-o ședință cu ușile închise, detaliile unui împrumut în valoare de 90 de miliarde...

