City FM Logo

Crește numărul cazurilor de gripă și infecții respiratorii

gripa

Sezonul gripal intră într-o fază de intensificare în județul Sibiu. În ultima săptămână, autoritățile sanitare au raportat creșteri pe toate cele trei categorii monitorizate – gripă, infecții respiratorii acute și pneumopatii.

Potrivit raportului DSP Sibiu, în perioada 8–14 decembrie au fost înregistrate 48 de cazuri de gripă, dintre care trei confirmate prin testare PCR, toate fiind infecții cu virus gripal de tip A. Numărul cazurilor este în creștere atât față de săptămâna precedentă, cât și comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Formele de boală au fost ușoare și medii, însă 22,91% dintre pacienți au necesitat internare, în special copii sub un an și persoane din categoria de vârstă activă. Nu au fost raportate decese. În aceeași perioadă, au fost diagnosticate 1.658 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), cu peste 380 mai multe decât în săptămâna anterioară, dar sub nivelul raportat anul trecut. Majoritatea formelor au fost ușoare, procentul internărilor fiind de 2,11%. Numărul pneumopatiilor a fost de 363 de cazuri, în ușoară scădere, însă peste 30% dintre pacienți au necesitat spitalizare, în special persoane vârstnice de peste 65 de ani și pacienți cu afecțiuni cronice sau imunitate scăzută. Nici în acest caz nu au fost înregistrate decese. Specialiștii atrag atenția că apropierea sărbătorilor de iarnă și creșterea interacțiunilor sociale sporesc riscul de transmitere a virusurilor respiratorii. Acesta recomandă respectarea măsurilor de igienă, purtarea măștii în cazul apariției simptomelor și vaccinarea antigripală. În sezonul gripal 2025–2026, la nivelul județului Sibiu s-au vaccinat antigripal 26.336 de persoane, cu peste 2.800 mai multe față de sezonul anterior. Vaccinul disponibil în acest sezon este unul trivalent, recomandat de OMS și EMA, care oferă protecție împotriva a două tulpini de gripă A și una de gripă B. De la începutul sezonului gripal, la 29 septembrie, și până la 14 decembrie, în județul Sibiu au fost raportate 114 cazuri de gripă, peste 15.400 de infecții respiratorii acute și aproape 2.900 de pneumopatii.

Citește și:

https://city-fm.ro/2025/12/17/reteaua-electrica-de-transport-se-modernizeaza-prima-statcom-pusa-in-functiune-la-sibiu/

Urmărește-ne pe #facebook și #instagram

Dacă a fost interesant articolul trimite-l si prietenilor tai .

Ne poți asculta pe

98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia

sau de oriunde în lume pe

https://city-fm.ro/live-city-fm/

#muzica #stiri #stirilocale

Nu uita!

Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0775517717 sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com.

Ascultă RADIO CITY FM
  • Alba Iulia: 107.2 MHz
  • Mediaș: 88.1 MHz
  • Sibiu: 98.3 MHz
LIVEUrmărește-ne: