Copiii, în centrul atenției: mesajul Ruxandrei Cibu Deaconu de la Gala Sportului (foto)

foto: Sibiulinimagini
Senatoarea Ruxandra Cibu Deaconu (USR Sibiu) a participat la Gala Sportului din Cisnădie, eveniment dedicat recunoașterii performanțelor sportivilor locali, subliniind importanța promovării sportului de masă în rândul copiilor.
Parlamentarul sibian a declarat că readucerea copiilor în sălile și pe terenurile de sport reprezintă una dintre prioritățile sale, apreciind implicarea administrației locale și a cluburilor sportive din Cisnădie în susținerea activităților dedicate tinerilor.
„M-am bucurat să fiu invitată de primarul Mircea Orlățan la Gala Sportului din Cisnădie, un eveniment care ne-a arătat cât de mare este entuziasmul și bucuria copiilor care practică sport în cadrul cluburilor și asociațiilor locale”, a transmis Ruxandra Cibu Deaconu.
Aceasta a amintit și de programul de șah derulat în școlile din Cisnădie, care le oferă elevilor posibilitatea de a practica gratuit acest sport, inițiativă susținută de senatoare împreună cu Corina Moldovan, președinta clubului Logismart. Programul urmează să fie extins, pe cât posibil, la nivelul întregului județ Sibiu.
La final, Ruxandra Cibu Deaconu i-a felicitat pe sportivii premiați în cadrul Galei Sportului din Cisnădie pentru rezultatele obținute și pentru exemplul pozitiv pe care îl oferă comunității.
- Alba Iulia: 107.2 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Sibiu: 98.3 MHz
Știri

Doar câțiva români cheltuiesc mai mult de Valentine’s Day și Dragobete

Revizia tehnică periodică în 2026: ce verificări trebuie să faci pentru siguranța mașinii

O nouă perioadă de vacanță pentru școlari, stabilită de inspectorate

Finanțări de 17,35 milioane euro pentru gospodăriile vulnerabile din Alba
Stiri

Doar câțiva români cheltuiesc mai mult de Valentine’s Day și Dragobete

Finanțări de 17,35 milioane euro pentru gospodăriile vulnerabile din Alba

Joi, 5 februarie- Ziua Internațională a Optimismului
5 februarie este dedicată Zilei Optimismului, o inițiativă care pune accent pe importanța gândirii pozitive și a modului în care...

O nouă ediție de titluri de stat Fidelis începe vineri, 6 februarie. Dobânzi avantajoase la emisiunile în lei și euro
Ministerul Finanţelor va derula, din 6 februarie, o nouă ediţie a programului de titluri de stat Fidelis, cu dobânzi între 6%,...
