City FM Logo

Astra Film Festival a deschis înscrierile pentru ediția 2026

de COSMIN RUS
625035444_1456219766060645_4668283681377690087_n

Festivalul Internațional de Film Documentar Astra Film Festival a dat startul înscrierilor pentru ediția din acest an. Regizorii din întreaga lume își pot trimite producțiile până la data de 10 martie 2026.

Filmele selectate vor concura în patru secțiuni competiționale – Voci Emergente ale Documentarului, Europa Centrală și de Est, România și DocSchool – iar în procesul de selecție vor avea prioritate documentarele care nu au mai fost proiectate anterior la Sibiu sau în România. Înființat în 1993, Astra Film Festival este una dintre cele mai importante platforme dedicate cinematografiei documentare din România și Europa. Festivalul promovează documentarul de autor, cu o prezență puternică a perspectivei regizorale, atât la nivel formal, cât și tematic. Pentru ediția din acest an, care va avea loc la Sibiu în perioada 17-25 octombrie, sunt eligibile producții care fac parte din genul documentar, realizate după data de 1 ianuarie 2025. Organizatorii precizează că sunt apreciate în mod deosebit „calitățile cinematografice și onestitatea, curajul de a aborda teme dificile, originalitatea și creativitatea”.

La ediția din acest an, Astra Film Festival va avea patru secțiuni competiționale: Voci emergente ale documentarului, Europa Centrală & de Est, România și DocSchool.

Voci emergente ale documentarului.

Sunt eligibile documentare de lungmetraj (peste 60 de minute) semnate de autori aflați la primul, al doilea sau cel mult al treilea film documentar.

Europa Centrală & de Est.

Sunt eligibile documentare de lungmetraj (peste 60 de minute), care abordează problematici specifice spațiului Europei Centrale și de Est /fostului bloc ex-comunist.

România.

Sunt eligibile documentare produse sau coproduse în România sau în Republica Moldova, precum și producții sau coproducții internaționale care abordează teme relevante pentru contextul românesc, indiferent de durată. Secțiunea competițională România este jurizată de experți internaționali și reprezintă cel mai important line-up al documentarului românesc contemporan. În selecția pentru competiția România, au prioritate filmele prezentate în premieră națională la Astra Film Festival.

DocSchool.

Sunt eligibile documentare produse sau coproduse de universități / institute de film sau realizate în cadrul unor programe postuniversitare de specializare în cinema, cu o durată minimă de 15 minute, în care realizatorul se află într-un proces de formare în cinema documentar. Selecția oficială va fi publicată pe site-ul festivalului până la finalul lunii august 2026. Filmele câștigătoare din fiecare competiție beneficiază de o proiecție suplimentară în ultima zi a festivalului. Selecția și premiile obținute în cadrul Astra Film Festival, eveniment inclus pe lista oficială a festivalurilor eligibile ale European Film Academy, sunt recunoscute drept criterii de punctaj în aplicațiile pentru finanțări destinate viitoarelor proiecte cinematografice.

Citește și:

https://city-fm.ro/2026/02/04/muzeul-de-arta-contemporana-deschide-anul-expozitional-2026-cu-hypnopomp/

Dacă a fost interesant articolul trimite-l și prietenilor tăi! Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia

sau de oriunde în lume pe https://city-fm.ro/live-city-fm/ #muzica #stiri #stirilocale

Nu uita!

Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0775517717sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com

Citește și

Ascultă RADIO CITY FM
  • Alba Iulia: 107.2 MHz
  • Mediaș: 88.1 MHz
  • Sibiu: 98.3 MHz
LIVEUrmărește-ne: