Arta devine manifest împotriva violenței

De Ziua Națională pentru Combaterea Violenței împotriva Femeii, elevii Liceului de Artă din Sibiu au demonstrat că arta poate fi un instrument puternic de conștientizare, printr-un concurs de afișe care aduce în prim-plan tema violenței domestice și responsabilitatea comunității în prevenirea acesteia.
Polițiștii sibieni au fost astăzi alături de tinerii artiști care au participat la competiția „Violența domestică rănește, dar noi o putem opri”, eveniment ce face parte din proiectul național inițiat de IGPR, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, cu sprijinul Fundației Vodafone. Concursul, desfășurat între 20 octombrie și 21 noiembrie, a încurajat liceenii să interpreteze artistic una dintre cele mai sensibile teme sociale.
Elevii participanți au demonstrat sensibilitate, creativitate și maturitate în tratarea unei teme care privește întreaga societate. Fiecare afiș expus transmite un mesaj puternic: violența poate fi oprită, iar schimbarea începe cu conștientizarea. Lucrările vor fi expuse în foaierul Teatrului Gong, și vor putea fi vizionate pe toată durata campaniei „16 zile de activism împotriva violenței domestice, respectiv perioada 25.11 - 10.12, transmite IPJ Sibiu.
Lucrările înscrise au fost evaluate de un juriu format din doi profesori de specialitate și un polițist din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Sibiu, iar premiile I, II și III au fost câștigate de elevi din clasele a X-a, a XI-a și a IX-a. Festivitatea de premiere a avut loc la Teatrul Gong, în prezența reprezentanților DGASPC Sibiu, Instituției Prefectului, asociației A.L.E.G., precum și a specialiștilor în prevenirea violenței domestice din cadrul Poliției.
Organizatorii și partenerii au mulțumit elevilor și profesorilor coordonatori pentru implicare, subliniind că astfel de proiecte contribuie la dezvoltarea unei comunități mai sigure, mai conștiente și mai unite împotriva violenței.
Citește și:
https://city-fm.ro/2025/11/25/trei-zile-de-restrictii-pentru-vehiculele-de-peste-75-tone-pe-dn7/
Dacă a fost interesant articolul trimite-l și prietenilor tăi . Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia
sau de oriunde în lume pe https://city-fm.ro/live-city-fm/ #muzica #știri #știrilocale
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informații care ar putea deveni o știre? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0775517717sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com
Citește și

CNAIR anunță introducerea unor restricții de circulație pentru vehiculele de peste 7,5 tone, cu excepția celor de transport persoane,...
- Alba Iulia: 107.2 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Sibiu: 98.3 MHz
Știri

Doar câțiva români cheltuiesc mai mult de Valentine’s Day și Dragobete

Revizia tehnică periodică în 2026: ce verificări trebuie să faci pentru siguranța mașinii

O nouă perioadă de vacanță pentru școlari, stabilită de inspectorate

Finanțări de 17,35 milioane euro pentru gospodăriile vulnerabile din Alba
Stiri locale

O nouă perioadă de vacanță pentru școlari, stabilită de inspectorate

Bilanț ISU Sibiu 2025: peste 21.000 de intervenții și 554 incendii - ”Munca noastră nu se măsoare în cifre”

Sibiu în centrul atenției culturale: „Romeo și Julieta. Rock story” va fi jucat în zece orașe

Primăria Sibiu a deschis înscrierile pentru comercializarea produselor de primăvară pe domeniul public
Primăria Municipiului Sibiu anunță deschiderea înscrierilor pentru comercianții care doresc să vândă produse dedicate...
