City FM Logo

Acord în UE pentru întărirea drepturilor turiştilor: Anularea pachetelor turistice cu rambursare integrală

Relaxarile au dus la cresterea cererilor de vacante

Acord în UE pentru întărirea drepturilor turiştilor: Anularea pachetelor turistice cu rambursare integrală

Eurodeputaţii şi guvernele din Uniunea Europeană au ajuns marţi seară la un acord provizoriu care le va oferi turiştilor mai multe drepturi atunci când anulează pachetele de vacanţă rezervate şi solicită rambursări, relatează miercuri dpa, preluată de Agerpres.

Europarlamentarii au declarat că, potrivit proiectului de acord, oricine anulează un pachet de servicii turistice din cauza unor „circumstanţe inevitabile şi extraordinare” va avea dreptul la o rambursare integrală.

Conform acordului provizoriu, voucherele trebuie să aibă o valoare cel puţin egală cu rambursarea care, altfel, ar fi datorată.

În viitor, turiştii vor avea, de asemenea, dreptul la mai multe informaţii despre pachetele lor de călătorie. Acestea includ detalii despre metodele de plată disponibile, cerinţele relevante pentru paşaport şi viză, taxele de anulare şi informaţii privind accesibilitatea pentru persoanele cu mobilitate redusă.

Acordul provizoriu la care s-a ajuns marţi trebuie acum aprobat oficial atât de Parlamentul European, precum şi de guvernele din statele membre UE la începutul anului 2026, înainte de a intra în vigoare. Statele membre vor avea apoi la dispoziţie 28 de luni pentru a-şi adapta legislaţia la noile măsuri şi încă şase luni pentru a începe aplicarea noilor prevederi.

Ascultă RADIO CITY FM
  • Alba Iulia: 107.2 MHz
  • Mediaș: 88.1 MHz
  • Sibiu: 98.3 MHz
LIVEUrmărește-ne: